De la ideea initiala si pana la 8 martie al anului 2008, multe s-au schimbat. De la Ziua Internationala a femeilor, ca moment al activismului si al pledoariei pentru schimbare sociala, care a adus impreuna femeile, pentru demonstratii si actiune politica globala, la sarbatoarea comerciala de astazi, drumul e sinuos si deloc favorabil femeilor.

De aceea, astazi, de 8 martie, vom scrie despre Ziua Internationala a Femeilor nu ca despre o oportunitate de a oferi unei femei o felicitare, ci ca un tablou real, in care se oglindeste conditia femeii din Romania.

Exista o prapastie intre obiectivele Uniunii Europene (si ale statului nostru, prin urmare) si felul in care este organizat spatiul social, relatiile economice. O discrepanta intre declaratii si fapte.
Uniunea Europeana este, dincolo de toate celelalte considerente o uniune economica. O zona in care se aplica niste reguli comune. Care si-a definit ca scop cresterea nivelului de trai si dezvoltarea economica durabila. Prin ce metode? Prin cresterea productivitatii muncii. Pornind de la ce baza? Sunt cateva elemente principale ca formarea profesionala continua, intrarea masiva a femeilor pe piata muncii si o intensa crestere demografica. Auzi, tu, se spune ca este necesar sa se nasca mai multi copii, desi este demonstrat ca, in zilele noastre, 30% dintre copiii Europei traiesc sub pragul de saracie. Pai, daca nu suntem in stare sa-i crestem decent, atunci de ce sa-i mai facem?
Oricum, dupa cum vedeti, viitorul UE se bazeaza pe ceea ce vom face noi, femeile, iar cerintele fata de noi sunt antagonice. Ni se cere sa ne implicam mult mai mult pe piata muncii, sa fim mai calificate, mai competitive si concomitent sa facem si sa crestem (bine, nu oricum!) mai multi copii. Cum sa facem toate astea, cand serviciile sociale sunt subfinantate sau lipsesc, cand protectia sociala e mai degraba o poveste decat o realitate, nu-mi dau seama.
In plan teoretic, guvernul sustine ca sprijina familiile in vederea cresterii copiilor. Cum o face? Eu va dau cifrele, decideti dumneavoastra. ..si daca practica nu se potriveste cu teoria, sa renuntam la practica?

In 2004, s-a introdus prevederea ca indemnizatia de crestere a copilului pana la doi ani sa reprezinte 85% din salariul mediu pe economie. 769*85%=653 lei, indiferent de veniturile anterioare ale mamei. Corect. In 2005 la fel :921*85%=783. Da, trebuie sa sprijinim tinerii sa faca copii. In 2006 regulile se modifica. Apare o ordonanta de urgenta “pentru sustinerea familiei in vederea cresterii copilului” (OUG 148/2005). Sub pretextul unei legi care sa ofere un spijin mai larg, care sa includa si mamele neincadrate in munca, se stabileste o alocatie pentru toti copiii – pana la implinirea varstei de 2 ani – de 200, o suma fixa de 600 lei pentru mamele salariate, si-bonus-pentru mamele care revin la munca fara sa beneficieze de concediul de crestere a copilului integral, o suma de 300 lei pe luna. In 2007, sumele nu se modifica. In 2008, suma ce trebuia sa stimuleze mamele sa se intoarca la serviciu se reduce la 100.
Si acum sa vedem cu stam cu raportul dintre indemnizatia “pentru sustinerea familiei” si salariul mediu pe economie: fata de 85% cat fusese in 2004 si 2005, scade la 65% in 2006, 47% in 2007, si 38% in 2008.
Stimulentul pentru intoarcerea mamei la munca: in 2006, suma 300 de lei reprezenta 33% din salariul mediu, in 2007, 23%, iar in 2008, 6.4%.
In felul acesta, statul roman intelege sa sprijine femeile si sa aplice prevederile memorandum-ului de la Lisabona.

Cota unica si salariul ceapa

Il iei in mana si cand te gandesti cate ai de platit iti dau lacrimile. Asa este salariul cu care, cel mai adesea, isi incepe o tanara femeie fara facultate parcursul profesional.
In 2005 s-a introdus cota unica de impozitare. La salariul minim pe economie de 310 lei, un contribuabil fara persoane in intretinere platea impozit pe salariu 1 leu. Se spunea ca trebuie sa existe un impozit simbolic, pentru dezvoltarea constiintei de contribuabil. Nu, zau?
Oricum, suma scutita de impozitare – deducerea personala – era de 250 de lei.
In 2008, salariul minim pe economie este de 500 lei, suma deductibila este aceeasi, iar impozitul a crescut la 27 lei.
In aceeasi unitate de timp alocatia lunara pentru copiii peste doi ani a crescut de la 25 lei la 32.
Deci in timp ce valoarea nominala (in cifre) a salariului minim brut a crescut de 1.61 ori, in mana de la 256 la 389 lei, valoarea unei obligatii a crescut de 27 de ori, iar cea a unui drept, de 1,28 ori. Echitabil, nu?

Din ciclul “dilemele unei mamici”

Care este diferenta dintre un copil de doi ani fara o luna fata de unul de doi ani si o luna? Sau fata de unul de trei, patru, cinci, cinsprezece ani. Si care este justificarea logica a faptului ca statul intelege sa aloce pentru copiii pana la doi ani cate de 200 lei pe luna, iar pentru copii peste aceasta varsta doar 32. Cu alte cuvinte, de 6 ori mai putin decat inainte. Statul a fost interesat de existenta copilului numai pana la doi ani?
Pai si acum are nevoie de jucarii, imbracaminte, iesiri, carti, lectii de inot, vitamine, mandarine etc. Acum trebuie sa mearga la scoala: caiete, pensule, uniforme, ghiozdan, gustare, autobus, manuale, echipament sportiv.
Sa mai am un al doilea copil? Da, as putea imparti mai cu grija banii si sa creasca amandoi… inca doi ani… si apoi ? Este un risc prea mare.
Si ce se intampla daca, atunci cand se termina concediul, nu mai am locul de munca? Nu mai sunt competitiva profesional, fizic, poate… si cine ar vrea sa angajeze o persoana care are in grija doi copii mici, care se pot oricand imbolnavi, pentru ca oricum, nu-i pot hrani si vitaminiza destul de bine. Si cu ce ar trebui sa platesc la cresa se cam duce tot ce am castigat, asa ca mai bine raman acasa. Oricum, se zice ca nimeni nu-ti ingrijeste copii asa cum o faci tu.

Epoca lui “sa mi se dea!”

Traim niste vremuri de o cumplita impredictibilitate. Sentimentul de nesiguranta a pus stapanire pe toti. Regulile se schimba in permanenta, in functie de cine le face.
Si, nu stiu cum se face, dar in Romania capata ceva cei care nu stau la locul lor. Au iesit minerii in strada; au fost platiti ca sa stea acasa. Ies in strada profesorii, salariile lor cresc mai mult decat ale celorlalti bugetari. Ies pensionarii la rampa, cresc pensiile cu 46 la suta in cinci luni. Nu-mi amintesc insa ca femeiele sa fi obtinut drepturi pentru ca erau femei. De cate ori au obtinut oarece drepturi, a fost in virtutea faptului si strict pe perioada in care ele care fac copii. Si daca pe de o parte sunt drepturi – ele se transforma ulterior in dezavantaje: desi cei doi ani de “stat acasa” sunt o activitate cu progam 24 din 24, 7 din 7, si de o importanta majora recunoscuta de stat, la stabilirea pensiei se calculeaza cu acelasi cuantum ca si somajul. Probabil pentru ca se aplica regulile economiei de piata: sa producem (copii) mai mult, mai ieftin, mai repede si cu cele mai mici costuri.

Da, dar statul si Uniunea Europeana conteaza pe femei pentru o dezvoltare durabila de ale carei beneficii se vor bucura si ele. Statul le apreciaza si le protejeaza. Pe femei si copiii lor. Teoretic. Practic, nu stiu cum, insa, undeva, pe drumul spre concretizare, viitorul mai bun al femeilor se incetoseaza si se indeparteaza din ce in ce mai tare, pana se pierde in neant.