de Doina
Spuneam zilele trecute ca violenta culturala determina prejudecati. “Unde loveste parintele creste carne. Femeia trebuie batuta, daca tu nu stii de ce, stie ea. Bataia e rupta din rai.” Sunt numai cateva exemple de exprimari ale “culturii populare “ romanesti. Grav este ca aceasta “cultura populara” violenta legitimeaza si perpetueaza niste comportamente, reactii si moduri de viata. Legitimeaza si perpetueaza violenta impotriva femeii si a copilului.
Hai sa presupunem ca aveti un copil. Are cinci ani si a disparut din fata blocului. E intuneric de doua ore, si ati alarmat vecinii, rudele, politia, salvarea si pompierii.
Si il gasiti, sau apare singur… intr-un tarziu. Rudele alarmate se intorc pe la casele lor. Sunteti, stresati, obositi, nervosi si vreti sa nu se mai intample asa ceva. Si incepeti sa va loviti copilul strigand: Sa nu mai faci asta! Niciodata! Ma auzi? Niciodata! Nu e voie. Ne-ai speriat pe toti. Nu. Mai. Face. Asta. Ai inteles?
Apoi va linistiti, dar vreti sa fiti sigur ca nu se mai intampla si – didactic – incercati sa recapitulati problema cu copilul si sa trageti o concluzie. “Bun, si acuma spune-mi, de ce te-am batut?” Si el isi ridica spre dumneavoastra ochisorii inca inlacrimati si va raspunde: “Pentru ca esti mai mare si mai tare decat mine”.
Da, asta a retinut copilul. Nici una din vorbele despre grija pe care v-o facuse, despre faptul ca va temeati ca l-a calcat o masina, ca i s-a facut rau, ca a fost rapit de cineva, nimic nu ajunsese la mintea lui. In mintea lui ramane intiparit un lucru: l-ati lovit pentru ca ati putut. Si-atunci, ce l-ati invatat? Ca bataia este o metoda buna, cu o singura conditie: cel batut sa fie mai mic si/sau mai slab. Nu ramane in mintea lui din ce motiv l-ati lovit. Ramane doar umilinta si abuzul la care a fost supus. Ati legitimat in mintea lui un model de comportamnet violent: faptul ca esti mare iti da dreptul sa lovesti in cei mici. Atat.
Va dati seama ca ati gresit ceva si incercati sa va corectati: “Cum, ii raspundeti, eu te iubesc si am fost ingrijorat pentru tine. M-am temut sa nu patesti ceva. Si voiam sa tii minte si sa nu mai pleci niciodata fara sa-mi spui, ca daca nu…”
Si mai grav. L-ati invatat acum ca, in numele iubirii poti lovi, umili si abuza. Ati transmis ideea ca lovirea, umilinta si abuzul sunt forme si manifestari legitime ale iubirii.
Ca daca nu… ce? Veti repeta tratamentul (acelasi) pana obtineti rezultatul scontat?
Repetand “tratamentul” veti putea obtine cel mult un reflex conditionat, cum a obtinut Pavlov de la cainele lui. Pai «greselile» pe care le pot face copiii sunt nenumarate. Daca orice greseste copilul, reactia parintilor este bataia, ce l-ati invatat? Ca violenta este o metoda universal valabila? Si ca tratamentul trebuie continuat pana cand isi face efectul?
V-ati gandit vreodata ca, in felul acesta nu-i sigur ca-l invatati sa nu mai greseasca. Dar sigur il invatati sa se fereasca din calea dumneavoastra, sa se ascunda mai bine, sa va minta.
Hai sa facem un exercitiu! Cautati in minte un moment din viata voastra pe care nu va face placere sa vi-l amintiti: momentul in care cineva, nu conteaza cine (dar bine ar fi sa fie cineva important pentru dumneavoasta), v-a lovit, v-a jignit, v-a tratat urat, v-a facut sa va simtiti mic, slab, neputincios, nevaloros, umilit. Amintiti-va ce-ati simtit atunci. Doare! Doare si-acum, nu-i asa, desi poate, intentiile celui care a facut-o au fost bune. Asa stia persoana aceea sa rezolve problemele. Invatase din batrani niste vorbe. Ii intrasera bine in cap. Era “cultura” pusa in practica. O cultura violenta care legitima metodele violente.
Si-acum, am o rugaminte. Sa nu mai spunem si sa nu mai scriem niciodata propozitia :Bataia e rupta din rai. Daca as putea, as scoate-o din toate cartile, si din toate cele 29.400 de site-uri unde apare pe internet. As condamna-o prin lege la disparitie. Si vorbele si mentalitatea, si gesturile. Pentru ca e o minciuna sfruntata.
Cum de sunt atat de sigura? N-am vazut niciodata un inger cu aripa rupta-n bataie, cazut pe pamant. Ati vazut dumneavoastra?