Reimaginând feminismul de ziua internațională a femeilor
(Reimagining feminism on International Women’s Day)

de Harsha Walia

În fiecare dimineață îi citesc fiicei mele de un an dintr-un fabulos abecedar pentru copii. Când ajungem la litera F, spunem: “F vine de la Feministă, Vrem să fim plătite egal”. Desigur, o carte pentru copii este limitată în cât de bine poate exprima o analiză cu mai multe niveluri de nuanțe, dar uneori mă întreb cât de relevantă este aceasta articulare a unei versiuni particulare de feminism pentru ea.

Feminismul liberal dominant a cerut în mod uzual drepturi egale pentru femei. Chiar și valurile ulterioare care au adus cu ele o reprezentare mai largă a diverse femei si persoane trans în același cadru feminist rareori au schimbat premiza “egalității” ca primă forță de organizare feministă, lăsând astfel nechestionată relația dintre heteropatriarhat și alte structuri de putere sociale, economice și politice. Pariarhatul nu este secundar capitalismului și imperialismului; bazele pe care capitalismul, colonialismul și violența statului sunt structurate în relație cu, și prin patriarhat. Femeile marginalizate, asfel, nu îndură numai violența de gen la cote ridicate, ci o și îndurăm într-un mod calitativ diferit.

Feminismul: prieten sau inamic al statului?

În ultimul deceniu a apărut o explozie de dezbateri despre strategiile feministe împotriva violenței care se bazează pe stat. Strategii anti-violență, precum legi de condamnare mai dure și creșterea activității poliției, au fost criticate pentru contribuția la criminalizarea care deja afectează în mod disproporțional comunitățile de culoare, comunitățile sărace și persoanele trans.

Este clar că statul nu este interesat de protejarea femeilor care se apără ele însele împotriva heteropatriarhatului și violenței transfobe, așa cum cazurile recente ale Marissei Alexander și lui CeCe McDonald au demonstrat, ambele femei afro-americane care au fost încarcerate pentru că s-au apărat de violența între parteneri și, respectiv, violența transfobă. O listă de informații despre femei agresate în inchisorile din SUA arată că până la 90 la suta din femeile închise la momentul de față pentru crime cu victime bărbați erau agresate de bărbații respectivi.

Femeile victime ale violenței care ajung la închisoare fac parte dintr-o tendință mai largă de încarcerare a femeilor indigene și femeilor afro-americane, femei care sunt implicate în bande de stradă, lucrătoare sexuale, femei trans și femei imigrante. Încarcerarea femeilor afro-americane în SUA a crescut cu 828 la suta în cinci ani. În Canada, reprezentarea femeilor indigene în închisori a crescut cu aproape 90 la sută în ultimul deceniu. Pentru femei migrante și femei fără statut legal, raportarea abuzurilor sexuale duce de multe ori la deportare, iar Canada a introdus recent o politică de rezidență permanentă condițională care adâncește și mai mult vulnerabilitatea femeilor migrante. Această criminalizare, încarcerare și deportare a femeilor si persoanelor trans este violență de gen comisă de către stat.

Feminismul: împotriva, sau în serviciul imperalismului?

La nivel global, feminismul vestic a fost complice cu imperiul rasializat. În ciuda faptului că ocupările militare distrug viețile femeilor și copiilor, și a înregistrării violului drept instrument principal în război, multe organizații feministe sprijină intervențiile imperialiste. De la mitul mai vechi al “pericolului galben” care avertiza împotriva bărbaților migranți din Asia ce puteau subjuga femeile albe cu ajutorului opiului, la justificările contemporane pentru ocuparea Afghanistanului drept misiune de eliberare a femeilor musulmane, Gayatri Chakravorty Spivak descrie sprijinirea cruciadelor civilizatoare mascate drept solidaritate feministă, drept “bărbați albi salvând femei de culoare de bărbații de culoare.”

Feminismul liberal lucrează în slujba imperialismului cultural, esențializând comunitățile de culoare ca fiind prin excelență barbare. Femeile și persoanele queer sunt presupuse ca fiind lipsite de puterea de a decide și acționa singure – forțate să poarte vălul, supuse crimelor de onoare, forțate în căsătorii aranjate. În context post-9/11, imperialismul cultural este evident în dezbaterile despre gen și Islam care forțează un feminism singular — secular și expresiv sexual, cu o înțelegere liberală a autonomiei — asupra femeilor și persoanelor queer de culoare. Legi ce interzic niqab-ul, de exemplu, țintesc femeile Musulmane prin control public, crime motivate de ură și supraveghere din partea statului. Scriind despre arhitectura feminismelor în slujba imperialismului, Leila Ahmed afirmă: “Fie în mâinele bărbaților patriarhali sau a feministelor, ideile feminismului vestic au servit în mod esențial la justificarea morală a atacurilor asupra societăților native, și perpetuarea noțiunii de superioritate atotcuprinzătoare a Europei.”

Violența colonială genizată: Pământul e viață

Având în vedere ca femeile indigene suferă cele mai mari rate de violență sexuală, combaterea violenței de gen necesită totală dedicație față de demontarea colonist-colonialismului. Aproape 1200 de femei indigene au fost ucise sau au fost date dispărute în Canada în ultimii 30 de ani. Așa cum scrie feminista indigenă Lee Miracle, “Nu e doar despre ‘oprirea violenței’, ci ordinea colonială este în sine o violare.”

Violența genizată este adânc înrădăcinată în colonist-colonialism: în legi rasiste și heteropatriarhale cum ar fi Actul Indian, în politicile de a capturare a copiilor, în practicile prin care femei și tineri indigeni sunt închiși cu o frecvență alarmantă, în încercările genocidale de a anihila legi indigene prin inseși corpurile femeilor, fetelor, persoanelor trans și “cu două spirite” indigene care întrupează și aplică suveranitatea indigenă. În particular, ideologia sistemica ce susține dreptul colonial asupra pământurilor indigene și dreptul de a le devasta este dusă mai departe de construcția colonială a femeilor indigene ca disponibile sexual. Conform celor declarate de un judecător din Manitoba în timpul investigațiilor în cazul morții unei tinere de 19 ani, Helen Betty Osborne: “bărbații care au răpit-o pe Osborne considerau ca tinerele femei indigene sunt obiecte fără vreo valoare umană în afara gratificării sexuale”.

Colonist-colonialismul este fondat pe violențele pe bază lipsei de consimțământ liber, anterior și informat: “violabilitatea” corpurilor femeilor indigene este legată într-o varietate de feluri de “violabilitatea”, furtul și exploatarea pământurilor indigene.

Urcând pe scară pe spatele femeilor migrante

Un succes frecvent celebrat al mișcării feministe liberale a fost intrarea femeilor în câmpul muncii plătite. Însă femeile migrante prestând muncă domestică sunt cele care de fapt au facilitat intrarea acestor femei în economia salarială.

În Canada, Programul Live-In Caregiver (LCP) aduce predominant muncitoare migrante filipineze pentru a munci ca muncitoare domestice pentru familii din clasa de mijloc și bogate. Dat fiind statutul lor temporar, ele sunt o forță de muncă vulnerabilă și constant supusă la încălcarea drepturilor de muncă și umane, inclusiv ore de muncă neplătite sau în exces, responsabilități adiționale în timpul slujbei, confiscarea documentelor de călătorie, nerespectarea intimității, și agresiune sexuală. Așa cum o muncitoare migrantă domestică remarcă: “Știm că sub LCP suntem ca niște sclave moderne care trebuie să își aștepte eliberarea cel puțin doi ani.” Libertatea unor femei depinde, astfel, de munca neliberă, de cvasi-sclavie, a altor femei.

Dreptatea reproductivă și munca emoțională: Dincolo de economia salarială

Femeile sunt mai dispuse stratificării în muncile prost plătite, în special în sectoare ca vânzări, servicii sociale, curățenie, industria alimentară, birotică, învățământ, ingrijirea copiilor, muncă domestica și asistență medicală. Aceste sectoare sunt subestimate și prost plătite tocmai pentru că reflectă (și reproduc) diviziunea genizată a muncii care se găsește de obicei în familie. Așa cum scrie Andrea Smith, “Patriarhatul este logica ce naturalizeaza ierarhia socială”.

Capitalismul nu numai ca produce condițiile pentru furtul de salarii și munca precară dar — prin patriarhat ca un proces de întărire reciprocă — definește în același timp și ce poate fi caracterizat drept muncă și leagă valoarea umană de productivitatea muncii salariate.

Mamele singure devin marginalizate ca “șomere” și “necontribuante” când de fapt ele reproduc, așa cum observă teoreticiana Silvia Federici, puterea de muncă ca sursă esențială a acumulării capitaliste. Pentru că munca reproductivă a fost naturalizată ca muncă neplătită aparținând de femei, a ea a însemnat o subvenție imensă pentru capitalism. Conform unor statistici date de economistul Raj Patel în The Value of Nothing (Valoarea Nimicului), munca neremunerată a femeilor este estimata la 11-15 trilioane de dolari, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din întreaga producție economică la nivel mondial.

Mișcările pentru dreptate reproductivă, deci, chestionează presupunerea că singura muncă valoroasă este cea care poate fi comodificată și vândută pe piață. Cele mai mari potențiale transformatoare al feminismului se regăsesc în valorizarea muncii relaționale care ne menține comunitățile și manifestă responsabilitățile pe care le avem unii față de alții: ingrijirea, administrarea pământului și munca emoțională. Prin respingerea modelului dominant de competiție, dominație, comodificare și izolare, aceste forme de muncă sunt prin definiție o provocare la adresa supremației masculine, “cis”, abilitiste si capitaliste.

O multitudine de feminisme

În loc de un feminism care contribuie la subjugarea rasistă, imperialistă și economică, feminismul este cel mai relevant ca subversiune a statului, intereselor capitaliste, relațiilor genizate și menținerea sub control a binarității de gen și sex. Chestionând ideologiile de superioritate și uniformizare care stau la baza curentului dominant de feminism liberal și acceptarea unei multitudini de feminisme ar diversifica modul în care înțelegem că sunt trăite constrângerile și opresiunea, și cum li se rezistă. Nu este o coincidență faptul că mișcarea Idle No More se datorează a patru femei, că patru femei afro-americane au creat proiectul Black Lives Matter, și că în Kobane, Chiapas, Palestina și Chhattisgarh femeile sunt în fruntea mișcărilor de eliberare.

În unele zile, schimb ce citesc din abecedarul Avnikai: “F vine de la Feminism, Luptând pentru libertate și împotriva tuturor formelor de violență”.

Harsha Walia este o activistă din Asia de Sud și scriitoare stabilită în Vancouver, din Teritoriile Coast Salish necedate. A fost implicată de mai bine de un deceniu în mișcări comunitare grassroot pentru dreptate pentru migrante/ți, feministe, anti-rasiste, de solidaritate indigenă, anti-capitaliste, de eliberare palestiniană, și anti-imperialiste. Articolele sub titlul “Exception to the Rule” sunt despre contestarea normelor, făcând loc pentru, și centrând persoanele marginalizate.