Prin `97-`98 am gustat prima data din ceea ce mai general se numeste \u201caltfel de muzica decat ce ne dau sa inghitim posturile de televiziune sau de radio\u201d. Odata cu stilul muzical diferit de al \u201cmajoritatii\u201d, au venit un altfel de stil vestimentar, frecventarea unor altfel de locuri, altfel de obiceiuri si, per total, o altfel de atitudine, care ma detasa complet de \u201cmajoritate\u201d. Ceea ce intelegeam mai putin la momentul respectiv era ca aceasta atitudine ma detasa mai degraba de celelalte fete de varsta mea, decat de o majoritate generala. Spre deosebire de muzica ascultata de ceilalti, in care se regaseau frecvent destule modele feminine, muzica rock si toate derivatele ei pareau o \u201cchestie de baieti\u201d. Putinele femei care realmente cantau in trupe de gen erau aproape complet masculinizate si in general despre ele se spuneau lucruri de genul \u201ctipa asta e extraordinara, nici nu-ti vine sa crezi ca-i femeie\u201d sau \u201cce bine ca reuseste totusi sa se remarce printre atatia barbati\u201d. O \u201crockerita\u201d era echivalentul de atunci al unei femei sofer de tir [ambele stereotipuri inca persista].
\nDe atunci am trecut prin cateva asa numite \u201cscene\u201d, fara sa-mi pun intrebarea de ce felul in care ma comport si muzica pe care-o ascult e considerata \u201co chestie de baieti\u201d si de ce asta e unul dintre motivele pentru care eu credeam ca ma regasesc in ea. Prima explicatie care imi vine acum in minte e ca acea muzica era asociata unui mesaj profund, fie sentimental, fie politic, profunzime care era, desigur, apanajul baietilor care de altfel se si pricepeau mult mai bine la matematica decat fetele, in vreme ce fetele erau asociate cu superficialitate, pantofi, culoarea roz si pisicute pufoase. Eu insami asociam fetele cu aceleasi lucruri si presiunea familiei, venita odata cu trecerea anilor, de a fi \u201cmai mult ca o fata\u201d, ma facea sa le urasc.
\nIncet-incet, muzica pe care o ascultam la inceput a intrat in mainstream si am descoperit punk-ul, o muzica si o cultura aparte ce se doreau a fi \u201cpentru toata lumea\u201d, indiferent de categoria sociala din care facea parte. Insasi provenienta termenului o declara clar. Un \u201cpunk\u201d era denumit la inceput un fel de gunoi al societatii, un respins, sau chiar, in sens mai restrans, un detinut de sex masculin care \u201cservea\u201d drept parte pasiva in relatiile sexuale dintre detinuti. Asadar, punk-ul era pentru toti si aduna la un loc pe toti cei ce nu se regaseau in alte culturi, cu toate astea, fetele erau la fel de putine daca nu chiar mai putine ca in celelalte scene prin care trecusem, iar lucrul asta m-a facut, in sfarsit, sa ma gandesc ca poate, pe undeva, se face o nedreptate. N-a fost nevoie sa ma intreb de ce, explicatia venea chiar din versurile unor trupe foarte populare in randul punkistilor sau din spusele putinelor fete care ascultau si \u201ctraiau\u201d punk [\u201ce greu ca fata sa fii punk\u201d, \u201ccele mai multe fete o fac doar ca sa impresioneze, sa para altfel\u201d, etc.].
\n
\nDesigur, daca faceai observatia ca aceste afirmatii sunt bazate pe prejudecati, cel sau cea care le facea se grabea sa dezminta, spunand ca punk-ul e ultima cultura in care ar putea incolti prejudecatile, ca in ce spunea se refera doar la o anumita categorie de fete, ca punk-ul e ultimul bastion al libertatii de expresie si al luptei tinerilor impotriva discriminarii de orice fel si asa mai departe. Dar oare ce poate fi mai discriminator, mai general spus si mai plin de prejudecati decat \u201ce greu pentru fete sa fie punkiste\u201d?
\nCu timpul mi s-a conturat si o prima imagine a fetelor in miscarea punk: fete carora le era inculcata de catre media imaginea ca \u201cbaietii rai\u201d sunt sexy si dezirabili si care, drept urmare, incercau sa impresioneze acest gen de baieti [stereotipul punkistului, desigur] prefacandu-se interesate de muzica si cultura lor. Daca stau bine sa ma gandesc, cam toate fetele care se aratau interesate si incepeau sa asculte muzica punk erau tratate cu scepticism, in afara cazului in care, bineinteles, aveau ceva \u201cal lor\u201d ce, intr-un fel, le legitima in ochii \u201cveteranilor\u201d. De cele mai multe ori, acest ceva era tot acelasi comportament asa-zis tipic masculin, negarea a orice tine de feminitatea acceptata de mainstream, egalarea performantelor baietilor la numarul de beri baute si mai rar, asa cum s-ar crede, vreun \u201cbody-mod\u201d [tatuaj, piercing] extrem, numarul de trupe cu care era familiara sau etalarea vreunor cunostinte legate de \u201cfilosofia punk\u201d.
\nFireste, niciodata nu m-am gandit ca asta ar fi o mentalitate valabila doar in tara noastra, dar mi-a fost si mai clar ca este general acceptata cand am citit prima data Pretty in Punk si am \u201cauzit-o\u201d din gurile celor 40 de punkiste intervievate in detaliu de Lauraine Leblanc. Volumul de marturii exploreaza in detaliu felul in care fetele care intra in subcultura punk incearca sa respinga presiunile societatii de a se conforma unor stereotipuri feminine, alegand ceva considerat inca un teritoriu masculin.
\nDesigur, initiativa de rebeliune impotriva normelor sociale mi s-a parut intotdeauna laudabila, dar felul in care fetele din carte vorbeau atat despre consoartele lor din mainstream cat si despre anumite \u201ccolege de miscare\u201d da de gandit. M-am gandit ca, pentru o fata care asculta, simte si traieste punk si a primit deja un fel de aprobare din partea unei comunitati punk predominant masculina, e natural ca, pe langa sentimentul de izolare [una din singurele fete printre atatia baieti] sa existe si sentimentul de unicitate si tendinta de a fi selectiva cu celelalte fete care, asa cum a fost invatata inca de cand era mica si nu era punkista, ar putea sa-i ia locul atat de special si greu castigat. Normal, ca sa fii punk nu poti sa fii o fata oarecare. Asa cum nu poti sa fii o fata oarecare nici daca vrei sa fii rapperita, metalista sau manelista. Asa cum nu poti sa fii nici un baiat oarecare. Cum trebuie sa fie o fata ca sa fie considerata o punkista adevarata? Lasand la o parte raspunsurile evazive si relative pe care le da oricine la aceasta intrebare, de genul: sa simta punk-ul, sa asculte mult punk, etc. [cine decide cine cat de mult \u201csimte\u201d un lucru si ce inseamna \u201cmult\u201d?], fetele din Pretty in Punk mai mentioneaza \u201csa nu se comporte ca o fetita\u201d si \u201csa aiba cat mai putine relatii sexuale\u201d. E \u201cnormal\u201d ca fetele care \u201cumbla cu multi baieti\u201d sa fie mai putin legitime subcultural si o miscare atat de subversiva precum punk-ul sa aiba in comun cu mainstream-ul aceasta prejudecata atat de inradacinata ca barbatii care au multe relatii sunt barbati, in vreme ce femeile care au multe relatii sunt curve?
\nLucrurile nu au stat insa intotdeauna asa, aceasta situatie a venit odata cu un fel de \u201cmasculinizare a punkului\u201d data de influenta scenei hardcore, de disparitia sau intrarea in miscari separate a trupelor punk de fete si de faptul ca punk-ul a devenit, muzical, mult mai agresiv. Dar toate astea nu scuza [nu ca asta ar fi ideea] felul in care femeile, ca segment discriminat, sunt privite in scena, comparativ cu celelalte categorii discriminate, mai ales cand aceasta imagine se bate cap in cap cu pretentia unui anti-sexism si chiar feminism de la sine inteles. Si atunci? Trebuie spus si ca, desi punk-ul este o miscare declarata si chiar militanta anti-rasista, este si va ramane inca mult timp de-acum incolo o miscare a \u201dtipilor albi heterosexuali la 20 si ceva de ani\u201d [cum se exprima deja clasica in viata Twisty Faster de la IBlameThePatriarchy]. Mai des insa decat \u201ctipul ala de culoare vrea sa ne impresioneze pe noi, baietii albi, de-aia se da punkist\u201d auzim asta despre femei. Traversarea barierelor de gen e pozitiva, dar nu cand e facuta subconstient printr-o constrangere, pentru a fi in conformitate cu un set de r eguli, intr-un cuvant, pentru a fi \u201cunul din punkisti\u201d pentru ca asta e ceea ce e acceptat si apreciat si a uri sau desconsidera celelalte femei.
\nCu toate astea, vina nu e numai de partea baietilor ci si a fetelor care, cum gandeam chiar eu la un moment dat, de pe o pozitie privilegiata, se considera, asa cum a verbalizat Jo Freeman [www.jofreeman.com], al treilea sex: nici \u2013 biologic \u2013 barbati, nici \u2013 psihologic \u2013 femei. Aceasta tendinta apare, la femei, inca din adolescenta, la cele care aleg sa nu se conformeze normelor sociale ale feminitatii, instinctul de competitie ce apare aproape intotdeauna intr-un grup de femei si neincrederea cauzata de el fiind dublate de dispretul total pentru tot ceea ce este feminin. Cateodata ma gandesc ca pentru multi punkisti si punkiste care cred ca atunci cand spun anumite lucruri nu gresesc cu nimic si nu provoaca niciun rau, asa cum si pe mine m-ar fi ajutat mai demult, ar trebui sa existe niste stickere care sa le spuna: daca esti de parere ca majoritatea punkistelor sunt teribiliste [cand tu cunosti doua, pentru ca doar atatea exista in scena din orasul tau], ca punkistele sunt punkiste doar pentru ca le plac punkistii, ca punkistele sunt groupies, ca cele mai multe punkiste sunt \u201cfufe\u201d, \u201cpitipoance\u201d sau \u201ctarfulite\u201d, ca fetele sunt toate superficiale\/naive\/barfitoare\/preocupate doar de moda si baieti, dar nu si tu, partenera ta sau prietena ta cea mai buna, e mai firesc ca un baiat sa se apuce de ascultat muzica punk decat o fata \u2013 *esti* sexist\/a.
\nPunk`s not just for boys. United we stand, divided we fall, boys and girls!<\/p>\n
[Cristina]<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Prin `97-`98 am gustat prima data din ceea ce mai general se numeste \u201caltfel de muzica decat ce ne dau sa inghitim posturile de televiziune sau de radio\u201d. Odata cu stilul muzical diferit de al \u201cmajoritatii\u201d, au venit un altfel … Continue reading